În cadrul emisiunii Marius Tucă Show, profesorul, univ. dr. Valentin Stan a oferit o analiză critică și directă despre recentele alegeri și viitoarea configurare politică, scrie gandul.ro.
Valentin Stan a început comentariul referindu-se la Bolojan, despre care a menționat că a câștigat clar și este „bine mersi”. De asemenea, a vorbit despre domnul Drulă, demnitar care va ocupa funcția de ministru al apărării, subliniind că acesta nu și-a propus mai mult decât acest rol, considerând alegerea ca fiind „cea mai bună soluție” pentru postul respectiv.
„În ce îl privește pe micuțul Bolojan, care aud că a câștigat, că-i bine mersi… Nu discutăm de domnul Drulă, care va fi ministrul al apărării. Nici nu își propuneau mai mult de atât. Cea mai bună soluție, să meargă la apărare, spune Valentin Stan.
Cu toate acestea, discursul său a luat o turnură critică privind situația votului bucureștenilor, pe care i-a acuzat, într-o notă ironică, că au votat pentru reducerea salariilor și alte măsuri ce îi afectează. Valentin a mai remarcat și o prezență scăzută la vot, comentând că după peste 30 de ani cetățenii ar fi trebuit să observe mai bine anumite lucruri.
„Îi felicit pe bucureștenii că au votat pentru reducerea salariilor în continuare și toate cele alte care vin. O să vă arăt acum care e forța voastră de a fi bucureșteni. Eu salut cum ați votat, care ați votat. Cam puțini, adică 30 de ani și ceva, atât cât trebuia ca să vadă niște lucruri, subliniază Stan.
În ceea ce privește PSD-ul, Valentin Stan a folosit o metaforă lucidă: partidul se dizolvă „ca un bulgăre de sare”, iar coaliția politică poate rămâne doar „lipită cu scoci”, adică fragilă și improbabilă să reziste în timp.
Sursa: Ecopolitic.ro




