Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că, până în prezent, au fost imunizate 446.561 de persoane cuprinse în etapa a II-a. Potrivit şefului CNCAV, este vorba despre 91.553 de persoane cu boli cronice, 221.337 peste 65 de ani, 27.069 din centre medico-sociale şi rezidenţiale, 1.344 nedeplasabile de la domiciliu şi 170 persoane fără adăpost, care reprezintă aproximativ 77% din numărul total al persoanelor vaccinate. Totodată, au fost vaccinaţi 105.088 de angajaţi din sectoare esenţiale, reprezentând 23,53% din numărul total al persoanelor vaccinate în etapa a II-a. ‘Personalul din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale – au fost vaccinate în total 21.226 de persoane, reprezentând 3% din numărul total al persoanelor vaccinate din data de 27 decembrie. Din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne au fost vaccinate 14.260 de persoane, reprezentând 2% din numărul total al persoanelor vaccinate din data de 27 decembrie’, a completat dr. Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă. El a menţionat că, în momentul de faţă, în centrele unde sunt distribuite vaccinurile de la Pfizer şi Moderna, în perioada 17 februarie – 17 aprilie, sunt 1.251.811 locuri ocupate, reprezentând 728.793 programări pentru doza a doua şi, respectiv, 523.018 programări pentru doza unu. Pentru cabinetele de vaccinare unde sunt distribuite vaccinurile de la AstraZeneca, marţi erau programate 154.418 persoane. ‘Ne-am uitat şi la tipul persoanelor programate pentru vaccinul produs de compania Oxford AstraZeneca, persoane cu boli cronice – 37.057 de cazuri, persoane cu handicap şi cu diverse grade de dizabilitate – 1.140, persoane care deservesc activităţi esenţiale – 116.221, din care 17.478, reprezentând 15%, ca procent, angajaţi din sistemul de învăţământ’, a precizat şeful CNCAV.