Bucureşti, 6 iul /Agerpres / – Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 încurajează imunizarea ‘fermă’ cu acelaşi tip de ser în cazurile ambelor doze atunci când este vorba despre vaccinul de la compania Oxford AstraZeneca, excepţie fiind contraindicaţiile care sunt menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului şi atunci când pacientul dezvoltă tromboză, a declarat marţi medicul Valeriu Gheorghiţă.
‘În urma evaluării atât a recomandărilor din partea comisiilor de specialitate epidemiologie şi sănătate publică de la nivelul Ministerului Sănătăţii, precum şi toate datele ştiinţifice pe studii (…) care au fost efectuate în Germania, Spania şi Marea Britanie, am concluzionat faptul că la acest moment CNCAV încurajează vaccinarea fermă cu acelaşi tip de vaccin în cazurile ambelor doze atunci când vorbim de schema de vaccinare cu vaccinul de la compania Oxford AstraZeneca, excepţie fiind contraindicaţiile care sunt menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului şi atunci când pacientul dezvoltă tromboză cu trombocitopenie după primă doză de pierdere capilară, şoc anafilactic’, a afirmat preşedintele CNCAV.
Potrivit acestuia, datele ştiinţifice de la acest moment vor fi reevaluate după finalizarea studiilor clinice.
‘Considerăm că este mai prudent la acest moment să aşteptăm validarea rezultatelor finale până la a lua o decizie de a combina vaccinuri care folosesc tehnologie diferită şi evident că această decizie este fundamentată şi a luat în calcul atât precizările Agenţiei Europene a Medicamentului, care spune foarte clar că în acest moment nu se află în măsură să facă o recomandare fermă în acest sens. De asemenea, studiile clinice efectuate pe scheme de vaccinare heterologe nu depăşesc depăşesc mai mult de 1.000 de pacienţi. Din ceea ce ştim în momentul acesta, este că reactogenitatea la cea de-a doua doză cu un vaccin pe bază de ARN mesager este mai crescută comparativ cu schema de vaccinare care foloseşte acelaşi tip de vaccin’, a mai arătat Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, CNCAV consideră că riscurile administrării aceleiaşi doze de vaccin din acelaşi tip la rapel sunt mult mai mici comparativ cu potenţialele riscuri dacă se combină vaccinuri cu tehnologii diferite.
‘Deci practic aici nu se anticipează o reducere a capacităţii, deşi nu avem date clare de eficacitate, avem date de imunogenitate. Ca atare, în acest moment, deşi imunogenitatea este pozitivă, practic pacienţii care au primit o a doua doză cu vaccin pe bază de ARN mesager au avut chiar un nivel mai ridicat al anticorpilor neutralizanţi comparativ cu persoanele care au primit o a doua doză cu acelaşi tip de vaccin, însă nu putem defini în totalitate profilul de siguranţă şi frecvenţa reacţiilor adverse atunci când vorbim de reacţii adverse mai rare de 1 la 1.000 de persoane. Ca atare, nu se pune problema foarte clar de eficacitate, ci mai degrabă ceea ce a făcut să menţinem schema de vaccinare cu două doze din acelaşi tip de vaccin este siguranţa. Considerăm că este important să vedem toate datele de siguranţă pe o frecvenţă mai mică decât 1 la 1.000, moment în care vom reevalua toate aceste date şi vom fi în măsură să spunem dacă este sau nu recomandat să facem această schemă de vaccinare heterologă. (…) Considerăm că riscurile administrării aceleiaşi doze de vaccin din acelaşi tip de vaccin la rapel sunt mult mai mici comparativ cu potenţialele riscuri pe care nu le ştim dacă combinăm vaccinuri cu tehnologii diferite. Ştim că datele de imunogenitate, adică apariţia anticorpilor neutralizanţi, este non inferioară faţă de schema care foloseşte vaccinuri cu aceeaşi tehnologie’, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
El a concluzionat că va rămâne aceeaşi schemă de vaccinare, folosind două doze de vaccin de la compania Oxford Astra Zeneca.
‘Ca atare, rămâne aceeaşi schemă de vaccinare, folosind două doze de vaccin de la compania Oxford AstraZeneca, pentru că trebuie să ne uităm de la riscul de la primă doză la riscul de la a doua doză. Riscul unui eveniment de tip trombotic cu trombocitopenie după cea de-a doua doză este de sub un caz la un milion de doze administrate’, a mai arătat preşedintele CNCAV.