AcasăPoliticaValeriu Stoica: Dacă intră în opoziţie, PSD va fi fagocitat de AUR....

Valeriu Stoica: Dacă intră în opoziţie, PSD va fi fagocitat de AUR. E o iluzie să creadă că trecând în opoziţie câştigă ceva. Va pierde foarte mult, dacă nu chiar tot

Fostul preşedinte PNL Valeriu Stoica a declarat, vineri, că dacă intră în opoziţie, PSD va fi fagocitat de AUR, el precizând că este o iluzie să creadă că trecând în opoziţie câştigă ceva, ci va pierde foarte mult, dacă nu chiar tot. El a mai spus că nu acesta este momentul în care PSD şi PNL trebuie să pornească războaie interne. Potrivit lui Stoica, un guvern minoritar nu va putea să ia măsurile necesare de care are nevoie România în acest moment iar dacă nu le va lua, în final, PSD va fi principalul vinovat pentru acest nou eşec.

 

Valeriu Stoica a declarat la Digi24 că ”un guvern minoritar nu va putea să ia măsurile necesare de care are nevoie România în acest moment şi, în primul rând, măsurile privind echilibrul bugetar”. ”Dacă nu le va lua, în final, răspunderea PSD va fi foarte mare, pentru că el va fi principalul vinovat pentru acest nou eşec în ceea ce priveşte reforma statului, reforma bugetară, în ceea ce priveşte normalizarea vieţii în România. Aşadar, este obligat să participe la guvernare, PSD, de această aşteptare electoratului”, a precizat Stoica.

Liberalul a subliniat că mai există încă un argument care ar trebui să fie convingător pentru PSD şi e un pericol pe care îl are PSD, dacă trece în opoziţie.

 

”Cred că dacă intră în opoziţie, PSD va fi fagocitat de AUR. Deja, în aspect electoral, o bună parte din electoratul tradiţional PSD este acaparat de AUR. Dacă PSD intră în opoziţie, este o iluzie să creadă că va recupera electoratul pe care l-a pierdut în favoarea AUR, dimpotrivă, va pierde şi aceea ce are, pentru că acest tip de opoziţie pe care îl face AUR de câţiva ani în România şi mai ales în ultima perioadă, nu va putea să fie făcut cu acelaşi succes de către PSD. Pentru că modul în care a făcut opoziţie AUR este un mod pe care nu-l poate asuma PSD şi nu va avea succes. Ca urmare, riscul este ca PSD în opoziţie să fie fagocitat de către AUR”, a completat Valeriu Stoica.

Sursa: News.ro

Articolul Valeriu Stoica: Dacă intră în opoziţie, PSD va fi fagocitat de AUR. E o iluzie să creadă că trecând în opoziţie câştigă ceva. Va pierde foarte mult, dacă nu chiar tot apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks