AcasăStiri generaleVarianta Omicron:Interdicţiile de călătorie care vizează Africa de Sud sunt nejustificate, afirmă...

Varianta Omicron:Interdicţiile de călătorie care vizează Africa de Sud sunt nejustificate, afirmă ministrul sud-african al Sănătăţii

Decizia luată vineri de mai multe ţări din lume de a interzice intrarea pe teritoriul lor a persoanelor care vin din Africa de Sud după descoperirea în această ţară a unei noi variante a coronavirusului este ‘nejustificată’, a declarat vineri ministrul sud-african al Sănătăţii, Joe Phaahla, potrivit AFP.

Oamenii de ştiinţă au anunţat joi că au detectat în Africa de Sud o nouă formă de COVID-19, posibil foarte contagioasă şi cu mutaţii multiple. Eficacitatea vaccinurilor împotriva acestei forme mutant este în analiză.

Noua variantă, B.1.1.529, a fost clasată drept ”îngrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi denumită ”Omicron”.

Vineri, numeroase ţări europene, nord-americane şi arabe au anunţat că îşi închid graniţele pentru persoanele din Africa Australă.

Uniunea Europeană a recomandat suspendarea tuturor zborurile care provin din sau au ca destinaţie Africa Australă şi alte ţări afectate de apariţia noii variante.

‘Unele reacţii sunt nejustificate’, a declarat ministrul Joe Phaahla într-o conferinţă de presă în cursul serii de vineri.

‘Unii lideri caută ţapi ispăşitori pentru a rezolva o problemă care este mondială’, a adăugat el, spunând că este vorba de ‘reacţii instinctive de panică’.

Astfel de măsuri ‘draconice’, care afectează în special sectorul turistic, ar putea determina statele să nu semnaleze descoperirea de viitoare variante, pentru a nu fi sancţionate.

Cea mai nou variantă pare că s-a răspândit deja, fiind detectate cazuri în Botswana, ţară vecină cu Africa de Sud, dar şi în Hong Kong şi Belgia.

Africa de Sud este oficial ţara africană cel mai puternic afectată de pandemie şi se confruntă cu o înmulţire exponenţială a contaminărilor.

În această ţară s-au înregistrat peste 2,9 milioane de cazuri de infectare şi aproape 89.800 de morţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks