Biserica Ortodoxă Română se va organiza în mod ‘exemplar’ pentru sărbătorile care urmează, iar detalii despre slujbele de Florii şi Paşti vor fi comunicate săptămâna viitoare, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
‘Fireşte, totul trebuie să decurgă în condiţiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranţă sanitară care implică şi solicită acum responsabilitatea şi bunul-simţ ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca şi până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii şi Paşti vor fi comunicate săptămâna viitoare’, a precizat Bănescu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
El a adăugat că anunţul premierului Florin Cîţu referitor la accesul liber la slujba de Înviere se înscrie în ‘logica’, în ‘litera’ şi în ‘spiritul’ onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase şi autorităţi.
‘Anunţul de azi al premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfăşoară între orele 00,00 – 04,00, se înscrie riguros în logica, în litera şi în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase şi autorităţi.
S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere al tuturor creştinilor, precum şi a credincioşilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine şi cuminţenie, nu dezordine, ignorare a celorlalţi şi zglobie neatenţie. Aşa cum am comunicat recent, accesul credincioşilor la biserică în noaptea de Paşti va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal. De asemenea, aşa cum se ştie, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioşilor se desfăşoară afară, în curtea bisericii’, a transmis Vasile Bănescu.
Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că va înainta spre aprobare în şedinţa de joi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) o serie de propuneri care vizează sărbătorile pascale ortodoxe, între care şi permiterea circulaţiei pe timpul nopţii până la ora 5,00 pentru cei care vor merge la slujba de Înviere.