Un număr de 57 de elevi din judeţul Vaslui, dintre cei 2.314 înscrişi la examenul de Bacalaureat, au absentat, luni, la prima probă a examenului, au informat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui.
Potrivit inspectorului general şcolar adjunct, Andrei Huiban, un elev a fost eliminat din examen deoarece a fost prins cu telefonul mobil asupra lui.
‘Este vorba despre un elev din Codăeşti, arondat la unul dintre centrele de examen din municipiul Vaslui, căruia i-a sunat telefonul mobil în timpul examenului. Acesta ar fi uitat să predea telefonul mobil la începutul probei’, a declarat, pentru AGERPRES, prof Andrei Huiban.
La nivelul judeţului Vaslui, au fost organizate un număr de opt centre de examen, dintre care trei în municipiul reşedinţă, trei în municipiul Bârlad, unul în municipiul Huşi şi unul în oraşul Negreşti.
Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie.
Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe data de 3 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)