Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, luni seara, în comuna Lipovăţ, pompierii intervenind timp de aproape cinci ore pentru stingerea focului care se manifesta violent pe zeci de hectare, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. De la Detaşamentul de pompieri Vaslui s-au deplasat iniţial o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat, după care a fost solicitată suplimentarea forţelor de intervenţie. ‘Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din localitatea Lipovăţ. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent pe o suprafaţă de aproximativ 60 hectare vegetaţie uscată şi exista pericolul de propagare la o pădure din apropiere. În sprijinul pompierilor vasluieni au participat reprezentanţii SVSU Lipovăţ, cetăţeni din localitate, jandarmi şi poliţişti. După circa patru ore şi jumătate, incendiul a fost lichidat. Pompierii au reuşit să salveze întreaga pădure. Au ars aproximativ 70 hectare vegetaţie uscată şi mărăciniş’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţiu deschis, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)