Un număr de 84 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Vaslui au absolvit cursuri de calificare profesională în cadrul proiectului ‘Correctional’, derulat în perioada 22 aprilie – 22 septembrie.
Proiectul este finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul ‘Justiţie’.
‘Instruirea celor 84 de persoane private de libertate constituie o etapă semnificativă în aplicarea principiului norvegian ‘seamless’ care vizează asigurarea unei tranziţii facile a persoanelor private de libertate către societate. Derularea cursurilor de calificare profesională pentru persoanele private de libertate reprezintă o activitate prioritară în sistemul penitenciar românesc, participanţii dobândind, astfel, deprinderi şi aptitudini specifice meseriilor învăţate, ceea ce conduce la creşterea angajabilităţii acestora după liberare’, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Penitenciarului Vaslui.
Deţinuţii participanţi la cursuri au obţinut calificarea în meseriile îngrijitor spaţii verzi şi lucrător în structuri pentru construcţii. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)