Un adolescent în vârstă de 16 ani a decedat, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui după ce în în cursul nopţii trecute a fost implicat într-un accident rutier cu motocicleta pe care o conducea, pe raza comunei Soleşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Vaslui, Daniel Ungureanu, băiatul ar fi lovit un câine după care a pierdut controlul motocicletei şi a ieşit de pe carosabil, la locul producerii accidentului fiind trimisă o ambulanţă cu medic.
‘Victima prezenta un traumatism toraco-abdominal şi un traumatism de bazin. După acordarea primului ajutor este a fost transportată în regim de urgenţă la UPU Vaslui’, a declarat Daniel Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
‘Poliţiştii au stabilit faptul că, un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Moara Domnească, în timp ce conducea motociclul înmatriculat în judeţul Vaslui, pe drumul naţional DN 24, în localitatea Soleşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea tânărului de 16 ani care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vaslui în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar în cursul acestei dimineţi, acesta a decedat la spital’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.