Un adolescent din Republica Moldova a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei având asupra sa articole pirotehnice pentru care nu avea autorizaţie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Vaslui, băiatul se afla în calitate de pasager într-un autoturism.
‘Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport şi persoanelor, echipa comună de control a descoperit, în bagajele pasagerului, cutii ce conţineau articole pirotehnice, însumând 535 de focuri, din clasa F2. În urma verificărilor specifice efectuate s-a concluzionat că tânărul nu deţine autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu astfel de materiale pirotehnice. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale’, precizează un comunicat de presă transmis de ITPF Iaşi.
Conform prevederilor legale, produsele au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)