Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au dat amenzi în valoare de peste 150.000 de lei în cadrul unei acţiuni de control derulate în perioada 11 – 13 noiembrie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui, în cadrul activităţilor desfăşurate pe drumurile publice din judeţul Vaslui, cei peste 70 de poliţişti participanţi la acţiune au verificat peste 440 de vehicule şi au legitimat peste 590 de persoane, fiind testaţi 140 de conducători de vehicule.
‘În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 355 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 150.000 lei, dintre acestea 349 fiind aplicate pentru încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, 77 de sancţiuni au fost aplicate pietonilor, 47 sancţiuni au fost aplicate bicicliştilor şi 10 sancţiuni au fost date căruţaşilor. De asemenea, au fost reţinute 52 de permise de conducere şi două certificate de înmatriculare’, precizează sursa citată.
Cu ocazia derulării acţiunilor, s-a constatat şi săvârşirea a şase infracţiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)