Poliţiştii rutieri au dat amenzi în valoare de peste 90.000 de lei în urma unor controale desfăşurate pe drumurile publice din judeţul Vaslui, în perioada 10 – 11 februarie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, cu ocazia acţiunilor de control, cei 90 de poliţişti implicaţi au urmărit creşterea gradului de disciplină rutieră în rândul bicicliştilor şi conducătorilor de trotinete electrice precum şi depistarea conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale privind limitele maxime de viteză admise pe drumurile publice.
‘În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat peste 340 de vehicule şi au legitimat peste 475 de persoane, fiind testaţi alcoolscopic 200 de participanţi la trafic. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 241 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 90.000 de lei, 230 de sancţiuni fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 44 de sancţiuni au fost aplicate bicicliştilor şi două sancţiuni contravenţionale au fost aplicate utilizatorilor de trotinete electrice. Totodată, pentru depăşirea limitelor maxime de viteză admise, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost reţinute 17 permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare’, precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.
Cu ocazia derulării acţiunilor, s-a constatat şi săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)