Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui este închis temporar, după ce persoane private de libertate, dar şi poliţişti s-au infectat cu SARS-CoV-2, în cursul lunii octombrie.
Autorităţile sanitare au demarat o anchetă epidemiologică, fiind luată măsura izolării la domiciliu în cazul poliţiştilor infectaţi şi a mutării în centre de detenţie din alte judeţe a persoanelor private de libertate testate negativ.
‘Momentan, arestul se află în carantină, iar persoanele aflate în detenţie care nu au fost infectate au fost direcţionate către instituţii similare din alte judeţe’, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu.
La recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, au fost luate toate măsurile privind igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor, în vederea reluării activităţii centrului.