AcasăStiri generaleVaslui: Autocar derapat în şanţ la Valea Grecului; drumuri blocate din cauza...

Vaslui: Autocar derapat în şanţ la Valea Grecului; drumuri blocate din cauza ninsorii şi a viscolului

Un autocar înmatriculat în Republica Moldova a derapat în şanţ, luni seara, pe raza localităţii Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Conform autorităţilor, autocarul nu transporta pasageri, în el aflându-se doar cei doi şoferi. Nu au fost raportate victime sau blocări ale traficului în urma acestui incident.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Prefecturii Vaslui, în contextul căderilor abundente de zăpadă şi din cauza viscolului puternic, sectorul DN 11A Podul Turcului – Bârlad, a fost închis de către SDN Bârlad.

De asemenea, DN 24A este blocat în zona Bumbăta, iar echipele de intervenţie lucrează cu două utilaje pentru deblocare, misiunea drumarilor fiind îngreunată de viscol. Circulaţia este permisă pe un singur sens între localităţile Berezeni şi Bumbăta, fiind necesară eliminarea zăpezii care a fost suflată de pe câmp pe carosabil.

În judeţul Vaslui, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe majoritatea drumurilor şi trei artere judeţene sunt închise circulaţiei. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks