AcasăStiri generaleVaslui: Autorităţile din Hoceni au donat Detaşamentului de Pompieri Huşi o saltea...

Vaslui: Autorităţile din Hoceni au donat Detaşamentului de Pompieri Huşi o saltea pneumatică primită din Germania

Autorităţile locale din comuna Hoceni au donat, miercuri, Detaşamentului de Pompieri Huşi o saltea pneumatică primită din Germania, aflată până acum în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei.

Cu această ocazie, la sediul Primăriei Hoceni a fost organizat un exerciţiu de simulare a unui incendiu care a cuprins mai multe persoane într-o clădire, ocazie cu care mai mulţi elevi, dar şi primarul comunei, Vasile Ţabără, sub supravegherea pompierilor militari, au sărit folosind perna pneumatică.

‘Această saltea pneumatică pentru salvarea persoanelor surprinse de foc la înălţime am primit-o din Germania, de la primăria de unde am cumpărat maşina de pompieri pentru Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Hoceni. În mediul rural, nefiind clădiri înalte, am decis să o donăm Secţiei de Pompieri Huşi, pentru a interveni la nevoie. Am organizat şi o demonstraţie practică pentru copiii de la noi din comună, pentru a avea şi astfel de experienţe, în speranţa că unii ar putea îmbrăţişa meseria de pompier. Au sărit şi ei, am sărit şi eu. Ne-am încurajat reciproc. Am avut ceva emoţii, dar cu ajutorul specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă am reuşit cu toţii’, a declarat primarul comunei Hoceni, Vasile Ţabără.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Niculae Tătaru, a declarat că perna primită de la Primăria Hoceni este foarte utilă şi adaptată specificului intervenţiilor Detaşamentului de Pompieri Huşi.

‘Iniţiativa acestei donaţii a fost a domnului primar Vasile Ţabără, care este unul dintre edilii foarte implicaţi pe partea de situaţii de urgenţă şi care a organizat în comună Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă după toate criteriile de performanţă solicitate prin ordinul de ministru. Echipamentul este unul performant, aş putea spune că sperăm să nu îl folosim, dar evident că este foarte util, fiind vorba de o pernă care permite salvarea persoanelor de la 16 metri înălţime’, a declarat, pentru AGERPRES, Niculae Tătaru.

El a dat asigurări că detaşamentele şi secţiile de pompieri din municipiile şi oraşele judeţului vor fi dotate în perioada următoare cu perne pneumatice pentru salvări de la înălţime. În urmă cu două săptămâni ISU Vaslui a mai primit o pernă pneumatică de salvare din partea Primăriei Vaslui. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks