Un autoturism furat din Italia şi care avea numere false de înmatriculare a fost depistat cu ocazia unui control în trafic desfăşurat de poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.
Maşina, condusă de un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, a fost găsită pe raza municipiului Huşi.
‘Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Italia şi că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism aparţine unui alt autoturism înmatriculat în Italia. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui prieten, cetăţean al Republicii Moldova, transportă autoturismul în cauză în Republica Moldova şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu’, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi conducerea pe drumurile publice din România a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar maşina, în valoare de 105.000 de lei, a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Claudia Stănescu)