AcasăStiri generaleVaslui: Bărbat reţinut de poliţişti după ce şi-a incendiat locuinţa şi a...

Vaslui: Bărbat reţinut de poliţişti după ce şi-a incendiat locuinţa şi a încălcat măsurile ordinului de protecţie

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Zorleni a fost reţinut de poliţişti după ce în cursul serii de luni şi-a incendiat locuinţa în care se aflau soţia şi copiii, bărbatul neavând voie să se apropie de imobil din cauza unui ordin de protecţie emis împotriva sa.

‘Ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 14 septembrie 2023, Judecătoria Bârlad a emis împotriva bărbatului de 48 de ani un ordin de protecţie, prin care acesta era obligat să păstreze o distanţă de minimum 50 de metri faţă de soţia sa şi faţă de locuinţa comună. La data de 18 septembrie 2023, în jurul orei 18,30, bărbatul ar fi revenit la locuinţa sa, în încercarea de a se împăca cu soţia, iar în urma refuzului acesteia, ar fi incendiat mai multe camere ale locuinţei. În baza probatoriului administrat, poliţiştii bârlădeni au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Bărbatul de 48 de ani a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore’, precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks