Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost preluat, sâmbătă, în stare gravă de un echipaj SMURD după ce a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corporală în urma unei explozii produse în locuinţa sa din comuna Fereşti.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au intervenit la locul producerii deflagraţiei şi cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
‘La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un bărbat în vârstă de 84 ani, care prezenta arsuri de gradul II pe mai bine de 70% din suprafaţa corporală. Bărbatul a fost evaluat şi a primit primele îngrijiri medicale în ambulanţa SMURD, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, intubat şi ventilat mecanic. Pompierii au limitat şi lichidat incendiul, nu înainte de a degaja alte două recipiente sub presiune, butelii care se aflau pe punctul de exploda. Au ars bunurile din două camere, acoperişul fiind distrus de explozie, dar şi de flăcări. Pompierii au salvat şi evacuat bunurile din alte două încăperi’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis într-o încăpere în care s-au acumulat gaze inflamabile. Acumularea de gaze în încăpere a avut loc din cauza unei maşini de gătit defecte.