Centrul Cultural ‘Dimitrie Cantemir’ Vaslui, finalizat la nouă ani de la începerea lucrărilor, a fost prezentat, joi, de reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui.
Centrul va funcţiona în fosta Casă a Armatei, reabilitată în cadrul unui proiect în valoare de 22 de milioane de lei, derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, la care Consiliul Judeţean Vaslui a avut o contribuţie proprie de circa 3 milioane de lei. Lucrările au fost demarate în anul 2014 şi au fost sistate din cauza falimentului firmei de construcţii, fiind reluate în anul 2018 şi ulterior în anul 2021.
‘Cultura reprezintă o parte esenţială a vieţii noastre, un domeniu cu rol cheie în dezvoltarea societăţii. Ne-am dorit înfiinţarea unui centru cultural în judeţul Vaslui, pentru că acesta va oferi atât artiştilor din mai multe sfere oportunitatea să-şi facă activitatea cunoscută, cât şi publicului larg ocazia să se conecteze cu tot ceea ce ţine de domeniul artistic. De la copiii care vor veni la spectacole sau la expoziţii până la adolescenţii pe care îi aşteptăm să descopere aici noi universuri şi la adulţii care vor avea posibilitatea să se redescopere, se se conecteze prin artă, îi aşteptăm pe toţi în acest nou lăcaş de cultură. Am ales ca instituţia să poarte numele marelui cărturar Dimitrie Cantemir, personalitate marcantă a istoriei şi culturii noastre, spirit inovator şi erudite de seamă. Nu e întâmplător că reuşim să pornim motoarele acestui centru chiar în acest an, declarat de UNESCO ‘Anul Cantemir’, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan.
În cadrul proiectului, fosta Casă a Armatei a fost recompartimentată, fiind amenajate spaţii expoziţionale, săli de repetiţii, birouri şi o sală de spectacole cu scenă rotativă.
De asemenea, se vor construi o parcare şi o staţie de alimentare pentru vehicule electrice, urmând ca recepţia finală să aibă loc până la sfârşitul acestui an. Autorităţile au precizat că primul spectacol în noul centru ar putea avea loc în luna ianuarie a anului viitor. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)