AcasăStiri generaleVaslui: Cercetări ale poliţiştilor într-un caz de agresiune în oraşul Murgeni

Vaslui: Cercetări ale poliţiştilor într-un caz de agresiune în oraşul Murgeni

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în urma unei agresiuni produse în Murgeni, oraş în care au loc frecvent fapte antisociale şi care a fost declarat în repetate rânduri zonă de siguranţă publică.

Iniţial, la numărul de urgenţă 112 a fost sesizat faptul că, în zona Biserica Mare, are loc un scandal de amploare, în care sunt implicate mai multe persoane, la faţa locului fiind deplasate mai multe echipaje din cadrul Poliţiei Murgeni, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, dar potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, sesizarea nu s-a confirmat.

‘Cercetările au pus în evidenţă producerea unei agresiuni, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, o singură persoană fiind vătămată uşor, un bărbat de 20 de ani, din Murgeni. Acesta s-a deplasat singur pentru acordarea de îngrijiri medicale, la un spital din municipiul Bârlad. În cauză, au fost indicate trei persoane bănuite de comiterea agresiunii, bărbaţi din oraşul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, respectiv Murgeni, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, persoanele participante şi dispunerea măsurilor legale. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks