AcasăStiri generaleVaslui: CJ va finanţa cu 100.000 de euro modernizarea unui centru de...

Vaslui: CJ va finanţa cu 100.000 de euro modernizarea unui centru de tineret în raionul Nisporeni din R. Moldova

Consiliul Judeţean Vaslui urmează să finanţeze cu 100.000 de euro modernizarea unui centru de tineret şi construcţia unei săli de haltere în raionul Nisporeni din Republica Moldova, în baza unei înţelegeri de cooperare între cele două unităţi administrativ-teritoriale.

Potrivit site-ului Consiliului Judeţean Vaslui, în următoarea şedinţă a forului decizional local consilierii judeţeni vor fi solicitaţi să voteze finanţarea proiectului ‘Modernizarea şi reconstrucţia Centrului de Tineret şi Sport, Construcţia anexei noi a sălii de haltere’, propus de raionul Nisporeni din Republica Moldova, din bugetul propriu al judeţului Vaslui pentru anii 2022 şi 2023, cu suma de 100.345,45 euro.

Pentru adoptarea proiectului de hotărâre este necesar votul majorităţii absolute a consilierilor judeţeni.

O înţelegere de cooperare între judeţul Vaslui din România şi raionul Nisporeni din Republica Moldova este în vigoare din anul 2017. În ultimii ani, Consiliul Judeţean Vaslui a finanţat mai multe proiecte de dezvoltare propuse de autorităţile locale din Republica Moldova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks