Acasă93Vaslui: Competiţii sportive pentru elevii din învăţământul gimanzial şi liceal, cu ocazia...

Vaslui: Competiţii sportive pentru elevii din învăţământul gimanzial şi liceal, cu ocazia Zilei Tineretului

Ziua Tineretului a fost marcată în municipiul Vaslui printr-o serie de competiţii sportive destinate elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, care s-au desfăşurat la baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv.

Elevii au participat la competiţii de cros, şah în aer liber, volei, automodele, streetball, tenis de masă şi karate tradiţional şi la concursul intitulat ‘Exatlonul tinerilor’, în care au avut de străbătut trasee cu obstacole şi de parcurs diverse probe de îndemânare.

‘Concurenţii au fost răsplătiţi pentru efortul făcut, iar participanţii s-au bucurat de mişcare, fiind încântaţi de ideea organizării acestor competiţii. Ei şi-au manifestat dorinţa ca asemenea evenimente să fie organizate şi pe viitor. De remarcat este numărul mare de elevi prezenţi, seriozitatea şi spiritul de fair-play’, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui.

Activităţile organizate cu prilejul Zilei Tineretului, sărbătorită pe data de 2 mai, se vor încheia cu un concert susţinut de trupele Provincialii şi Feli&Band în Piaţa Centrului Civic din municipiul Vaslui.

Manifestările sunt organizate de Consiliul Judeţean Vaslui, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Vaslui şi Primăria municipiului Vaslui. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks