AcasăStiri generaleVaslui: Etapa finală a Campionatului de şah al MAI se va desfăşura...

Vaslui: Etapa finală a Campionatului de şah al MAI se va desfăşura în perioada 18-21 septembrie

Etapa finală a Campionatului de şah al Ministerului Afacerilor Interne va avea loc la Vaslui, în perioada 18-21 septembrie.

Competiţia va avea loc la Clubul Prietenia şi reuneşte peste 50 de participanţi, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri din mai multe zone ale ţării.

‘Turneul debutează luni, 18 septembrie, la ora 17,00 cu şedinţa tehnică. Competiţia se va desfăşura în şapte runde pe parcursul a trei zile, în sistem ‘elveţian’. Timpul de joc alocat unui jucător în partida de şah este de 30 de minute, plus increment de timp de 30 de secunde/mutare, depăşirea timpului de gândire ducând la pierderea partidei. Clasamentul se întocmeşte individual, în baza punctelor acumulate de jucători, după desfăşurarea celor şapte runde. Având în vedere pasiunea participanţilor pentru sportul minţii se anunţă o competiţie foarte interesantă în cadrul căreia se vor disputa partide de un înalt nivel’, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui.

Activităţile sunt organizate de Biroul Coordonare Activităţi Sportive din Centrul Cultural al MAI, împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vaslui şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui şi în colaborare cu Consiliul Local Vaslui, Federaţia Română de Şah şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vaslui.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks