AcasăStiri generaleVaslui: 'Fotbal infinit', inclus printre mai bune documentare de criticul Richard Brody

Vaslui: ‘Fotbal infinit’, inclus printre mai bune documentare de criticul Richard Brody

Filmul ‘Fotbal infinit’ al regizorului vasluian Corneliu Porumboiu a fost inclus într-un clasament al celor mai bune documentare din toate timpurile, realizat de cunoscutul critic de film Richard Brody, de la publicaţia americană The New Yorker, în articolul ‘Şaizeci şi două de filme care au modelat arta realizării de documentare’, a declarat, marţi pentru AGERPRES, Laurenţiu Ginghină, protagonist al filmului. Documentarul ‘Fotbal infinit’ prezintă eforturile personajului principal, Laurenţiu Ginghină, funcţionar public în cadrul Prefecturii Vaslui, de a face fotbalul mai spectaculos şi mai simplu prin îmbunătăţirea regulii de ofsaid, iar după lansarea filmului au fost dezvoltate două noi versiuni de fotbal prezentate de autor drept mult mai atractive decât fotbalul ‘clasic’. ‘Printre documentarele selectate de Richard Brody ca fiind cele care au modelat arta cinematografică se află şi filmul românesc ‘Fotbal infinit’, regizat de Corneliu Porumboiu. ‘Fotbal infinit’ este singurul film din Europa de Est prezent în selecţia realizată de criticul american. ‘Fotbal infinit’ a avut premiera mondială pe 16 februarie 2018 la Berlinală şi a fost ulterior distins cu premiul pentru cel mai bun documentar la Festival Internaţional de Film de la Ierusalim în luna august a anului 2018. Richard Brody a mărturisit că pentru a scrie acest articol a vizionat un număr impresionant de documentare. În cele din urmă, criticul american a reţinut 62 de filme documentare din intervalul 1930-2019, unele dintre ele semnate de cineaşti de renume mondial precum Orson Welles, John Hudson, Pier Paolo Pasolini sau Jean-Luc Godard. Includerea filmului ‘Fotbal infinit’ în acest clasament este o performanţă deosebită’, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Ginghină. Cele două noi versiuni de fotbal propuse Laurenţiu Ginghină au fost testate în opt meciuri demonstrative, organizate în patru ţări, România, Georgia, Spania şi Suedia. În aceste opt meciuri au jucat atât fotbaliste profesioniste de la cluburile feminine spaniole de primă ligă Real Betis Sevilla şi Sevilla FC, cât şi foste glorii ale clubului suedez IFK Goteborg, printre care Magnus ‘Ölme’ Johansson, jucător care încă deţine recordul de cele mai multe titluri de campion în Suedia, având nu mai puţin de şapte campionate câştigate cu IFK Goteborg: 1990, 1991, 1993, 1994, 1995, 1996 şi 2007. În prezent, Laurenţiu Ginghină urmează studii doctorale în sociologie cu tema ‘Rasism, discriminare, corupţie şi incompetenţă la FIFA, UEFA şi FRF. Soluţii’. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks