Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la un bloc de locuinţe din municipiul Bârlad, la faţa locului intervenind 75 de pompieri şi 17 autospeciale din cadrul detaşamentelor Bârlad şi Vaslui şi de la Secţia Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Peste 300 de persoane au fost evacuate de pompieri ori s-au autoevacuat.
‘Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Podul Înalt’ al judeţului Vaslui a intervenit cu 17 autospeciale de stingere cu apă şi autospeciale multifuncţionale, autoscări mecanice, ambulanţe SMURD şi 75 de pompieri militari pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul blocului D2, de pe strada Mihai Viteazul, în municipiul Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperişului şi exista pericolul de propagare la câteva apartamente, dar şi la un depozit pentru materiale de construcţii. Pompierii militari au acţionat pe mai multe sectoare, şi anume pentru limitarea şi lichidarea incendiului, pentru protecţia bunurilor aflate în pericol, dar şi pentru evacuarea persoanelor rămase blocate în locuinţe. Au fost evacuate 120 de persoane, iar alte aproximativ 200 de persoane s-au autoevacuat. O persoană intoxicată cu gaze toxice a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, primele echipaje de intervenţie au ajuns la locul producerii incendiului la ora 01,28, ulterior fiind trimise la intervenţie toate autospecialele disponibile în Detaşamentul de Pompieri Bârlad. După circa 50 minute, la faţa locului au început să sosească autospecialele şi echipajele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui şi de la Secţia de pompieri Huşi. Ultima autospecială, o autoscară mecanică, a sosit la ora 03,00.
La locul intervenţiei au fost chemate în sprijin echipaje ale Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul SC Rulmenţi Bârlad, dar şi echipe aflate în coordonarea Primăriei municipiului Bârlad.
Pompierii militari au intervenit şi pentru protejarea unui depozit de materiale pentru construcţie, aflat la circa nouă metri de incendiu.
Au ars aproximativ 1.000 de metri pătraţi acoperiş din plăci de azbociment pe astereală din lemn şi peste şase tone de materiale combustibile depozitate în pod. Mai multe apartamente au fost afectate.
Intervenţia a fost îngreunată de faptul că în podul cu o lungime de peste 100 de metri nu a existat niciun perete despărţitor, dar şi de vântul puternic.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.