Mai mulţi elevi de la o şcoală primară din oraşul Murgeni nu s-au prezentat, marţi, la cursuri, după ce în cursul zilei de luni părinţii unor copii au reclamat faptul că în unitatea respectivă se fac vaccinuri împotriva noului coronavirus. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui, în şcoala respectivă sunt nouă clase primare cu 171 de elevi, dintre care au absentat 127, un număr de 117 elevi dintre cei absenţi fiind de etnie romă. ‘Asigurăm pe toate căile faptul că nu există un astfel de vaccin şi că nu există o acţiune medicală în şcoală. Părinţii trebuie să înţeleagă acest lucru şi să-şi lase copiii la cursuri, fiindcă nu există niciun pericol. Am ţinut permanent legătura cu conducerea şcolii respective, mi s-a adus la cunoştinţă faptul că unii elevi au lipsit de la ore şi urmează să ne deplasăm la Murgeni, pentru a vedea exact care este situaţia’, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar în cadrul IŞJ Vaslui, Loredana Roman. În cursul zilei de luni, mai mulţi părinţi au declarat că refuză să-şi lase copiii la şcoală după ce un elev a răspândit zvonul potrivit căruia elevii sunt vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2. De fapt, potrivit IŞJ, elevul respectiv a lipsit nemotivat de la ore fiind surprins de părinţi şi a făcut acele afirmaţii pentru a nu fi pedepsit. Poliţiştii oraşului Murgeni au fost sesizaţi şi au intervenit în cursul zilei de luni la şcoala din localitate, deoarece mai mulţi părinţi au mers să-şi ia copiii de la cursuri şi au transmis acţiunea pe reţelele de socializare, situaţia fiind calmată. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, a declarat, că poliţiştii analizează imaginile apărute în spaţiul public pentru a se stabili dacă au fost comise anumite infracţiuni şi se impune aplicarea de amenzi. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)