Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa au descoperit un bărbat din Republica Moldova care încerca să iasă din România cu 66 de cartuşe letale, ascunse, fără să deţină toate documentele prevăzute de lege necesare transportului.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani. În baza profilului de risc, împreună cu lucrătorii vamali, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care au fost descoperite asupra tânărului, ascunse şi nedeclarate, două cutii de carton conţinând în total un număr de 66 de cartuşe cu glonţ calibrul 22 mm. Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată în vederea continuării şi definitivării cercetărilor’, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, la final urmând să fie luate măsurile legale.