AcasăStiri generaleVaslui: O nouă creşă construită prin PNDL va fi inaugurată la Bârlad;...

Vaslui: O nouă creşă construită prin PNDL va fi inaugurată la Bârlad; investiţia se ridică la 2,6 milioane de lei

Lucrările la o creşă construită prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în municipiul Bârlad sunt la final, obiectivul urmând să fie recepţionat în aproximativ două săptămâni, au informat reprezentanţii Primăriei municipiului Bârlad.

Proiectul privind construcţia creşei are o valoare de 2,6 milioane lei.

‘Până în acest moment lucrările s-au desfăşurat într-un ritm foarte bun. E drept, şi vremea ne-a ajutat, iar acum şantierul este aproape de a se încheia. Prin urmare, poate chiar în preajma Zilei Naţionale, zona de sud-est a municipiului, respectiv cartierele Mihai Eminescu şi Deal II, aflate într-o continuă dezvoltare, vor avea o nouă creşă cu trei grupe, cea mai mare şi modernă din Bârlad, la acest moment’, a transmis primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei.

Autorităţile locale au anunţat că vor construi un obiectiv similar şi în cel mai nou cartier al municipiului Bârlad, acolo unde au fost predate o serie de loturi de teren pentru case destinate tinerilor. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks