Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a propus forarea unor puţuri de mare adâncime în localitatea Popeşti din comuna Dragomireşti, unde aproximativ 100 de familii se confruntă cu lipsa apei potabile din cauza secetei excesive.
‘După discuţii aprofundate cu primarul din Dragomireşti şi cu cetăţenii implicaţi, am ajuns la concluzia că soluţia cea mai rapidă şi eficientă pentru a rezolva criza apei în satul Popeşti este forarea unor puţuri de mare adâncime. Aceste puţuri ar trebui să asigure accesul la apă pentru nevoile de zi cu zi ale locuitorilor, precum şi pentru animalele lor. În acest sens, ne bazăm pe sprijinul domnului deputat Nelu Tătaru, pentru a identifica sursa de finanţare şi pentru a accelera procesul de implementare a acestui proiect vital. Scopul nostru este de a rezolva această problemă în cel mai scurt timp posibil, garantând astfel o sursă de apă sigură şi durabilă pentru toţi locuitorii din Popeşti’, a afirmat Daniel Onofrei, cu ocazia unei vizite efectuate în satul Popeşti.
Din cauza secetei, mai multe fântâni şi cursuri de apă din judeţul Vaslui au secat. În unele localităţi au fost amplasate bazine cu apă pentru populaţie. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Cătălin Alexandru)