AcasăStiri generaleVaslui: Primăria Bârlad a anunţat suplimentarea numărului de centre pentru vaccinarea anti-COVID-19

Vaslui: Primăria Bârlad a anunţat suplimentarea numărului de centre pentru vaccinarea anti-COVID-19

Primăria municipiului Bârlad a anunţat suplimentarea numărului de centre vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul localităţii, reprezentanţii instituţiei afirmând că este necesară o campanie susţinută de vaccinare a populaţiei.

La această dată, în municipiul Bârlad funcţionează cinci astfel de centre: Sala de sport de la Şcoala gimnazială ‘Episcop Iacov Antonivici’, Centrul de revitalizare corporală şi loisir, Cinematograful ‘Victoria’ şi centrele P şi P2 de la Regimentul 52 Artilerie Mixtă ‘G-ral Alexandru Tell’.

‘Deşi, în unele cazuri, răbdarea unora dintre noi a fost pusă la încercare, cel mai important lucru este că rata de incidenţă la nivelul Bârladului scade de la o zi la alta, iar acest lucru este sinonim cu o relaxare evidentă a măsurilor luate pentru prevenirea apariţiei altor şi altor cazuri de infectare cu noul coronavirus. (…) O campanie susţinută de vaccinare pentru perioada imediat următoare rămâne singura măsură reală de protejare a noastră şi a celor dragi nouă. O vom iniţia, în foarte scurt timp. (…) Mulţumiri şi felicitări trebuie transmise către medicii şi asistentele noastre din cele cinci centre din Bârlad, care în continuare vă aşteaptă să îi vizitaţi şi să le demonstraţi că eforturile lor de până acum nu au fost în zadar!’, au transmis reprezentanţii Primăriei Bârlad pe pagina oficială a instituţiei.

De la începutul campaniei de vaccinare, la nivelul judeţului au fost administrate peste 55.000 de doze de vaccin, potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks