Primăria municipiului Bârlad organizează, în perioada 23 – 25 septembrie, prima ediţie a ‘Festivalului ceaunelor’, un târg de prezentare cu vânzare a produselor tradiţionale româneşti gătite la ceaun.
În cadrul evenimentului vor avea loc, de asemenea, un concurs de gătit pentru bucătarii participanţi, spectacole de muzică populară, expoziţii cu vânzare de obiecte artizanale şi ateliere de creaţie în aer liber.
‘Bucătăria românească este renumită în întreaga lume prin preparatele gătite la foc mic, în ceaune, aşa cum făceau odinioară strămoşii noştri. Borşurile, zacuştile, sarmalele, pastramele şi multe alte feluri de mâncare la ceaun sunt considerate cele mai gustoase preparate ale românilor. ‘Festivalul ceaunelor’ are un specific de serbare câmpenească, iar pentru respectarea acestuia, recomandăm portul popular’, au transmis organizatorii.
Primăria Bârlad a dat asigurări că s-au luat toate măsurile sanitare necesare pentru desfăşurarea evenimentelor în spaţii deschise. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Anamaria Constantin)