AcasăStiri generaleVaslui: Primarul din Negreşti anunţă că ar putea începe reabilitarea spitalului din...

Vaslui: Primarul din Negreşti anunţă că ar putea începe reabilitarea spitalului din localitate, închis în 2011

Primarul oraşului Negreşti, Cristinel Rusu, a anunţat, vineri, că spitalul din localitate, închis în urmă cu zece ani, ar putea fi reabilitat printr-un program derulat de Compania Naţională de investiţii (CNI). Edilul a precizat că obiectivul de investiţii ‘Reabilitare, modernizare şi dotare Spital Orăşenesc Negreşti’ a fost introdus pe lista sinteză a subprogramului ‘Unităţi Sanitare’, aprobată prin ordinul MLPDA nr. 141 din data de 11 februarie 2021. ‘Finanţarea obiectivului se va face funcţie de alocările bugetare viitoare. Este încă un pas important pentru a realiza ceea ce ne dorim cu toţii, cetăţenii din Negreşti şi din zonele limitrofe. Prima adresă transmisă la CNI, la o săptămână după preluarea mandatului, a fost pentru Spitalul Orăşenesc. Nu e uşor şi nu se face nimic peste noapte, dar trebuie să muncim şi să credem până la final că se poate’, a spus primarul oraşului Negreşti, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare. Spitalul Orăşenesc Negreşti, care a avut arondaţi peste 10.000 de pacienţi din oraş şi din comunele limitrofe, a fost închis în anul 2011, odată cu alte unităţi sanitare din ţară, cu toate că fusese modernizat şi dotat cu aparatură medicală performantă. Între timp, clădirea şi interioarele s-au deteriorat iar o mare parte din aparatură şi instrumentar au ajuns neutilizabile. Autorităţile locale au anunţat în repetate rânduri că nu dispun de fonduri pentru a redeschide şi susţine spitalul şi au încercat, fără rezultat, mai multe variante de redeschidere a unităţii medicale, inclusiv colaborări cu Biserica Ortodoxă Română sau cu clinici private. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks