O maşină a lovit, duminică, trei autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Vaslui, pompierii intervenind pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. ‘În accident au fost implicate patru autoturisme şi două persoane. Trei dintre cele patru autoturisme se aflau parcate pe marginea drumului. La sosirea echipajului de intervenţie, au fost găsite patru autoturisme avariate şi două persoane agitate. De sub capota unui autoturism ieşea fum, iar pompierii au deconectat bornele bateriei, după care au răcit zona folosind apă. Au fost deconectate şi bornele bateriilor celorlalte autoturisme, după care a fost spălat carosabilul. Nu au fost persoane rănite’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Mihai Simionescu)