AcasăStiri generaleVaslui: Tânăr de 24 de ani fără permis de conducere, reţinut după...

Vaslui: Tânăr de 24 de ani fără permis de conducere, reţinut după ce a provocat un accident rutier la Bârlad

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care nu deţine permis de conducere, a fost reţinut de poliţişti după ce a provocat un accident rutier într-o intersecţie din municipiul Bârlad, două fete fiind rănite în urma evenimentului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, poliţiştii bârlădeni au stabilit că tânărul de 24 de ani nu ar fi respectat semnificaţia unui indicator STOP şi ar fi acroşat un alt autoturism, în urma impactului, vehiculul secund fiind proiectat într-o altă maşină.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane din autoturismul secund, respectiv a conducătoarei auto, în vârstă de 18 ani, din Bârlad şi a unei pasagere minore, în vârstă de 14 ani, din Bârlad, care au fost transportate la Spitalul Municipal Bârlad, pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale.

‘Toţi conducătorii vehiculelor implicate au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au constatat că tânărul de 24 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În baza probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Rutier Bârlad l-au reţinut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive’, precizează un comunicat de presă transmis, marţi, de IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tânărului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks