Un bărbat a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce căruţa cu care circula a fost lovită de un autoturism pe DN 2F, în localitatea Vladia.
‘Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui, Punctul de lucru Ivăneşti au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN 2F, în comuna Dragomireşti. În accident au fost implicate un atelaj cu tracţiune animală şi un autoturism. În cele două mijloace de transport se aflau două persoane. La faţa locului au fost deplasate şi două ambulanţe, o ambulanţă SMURD tip B2, precum şi o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsit un bărbat care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. De asemenea, a fost găsit mort şi calul care se afla la căruţă. Şoferul autoturismului a primit îngrijiri medicale la faţa locului’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.