Un copil din municipiul Huşi a sustras, joi, maşina familiei, cu care a plecat la plimbare, fiind găsit de poliţişti la volanul autoturismului, pe drumul naţional DN 24B (DE 581), în comuna Olteneşti.
‘Poliţia Municipiului Huşi a fost sesizată, prin apel la numărul 112, de către o femeie, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Huşi, cu privire la faptul că fiul său minor ar fi sustras maşina familiei şi ar fi plecat de la domiciliu. Minorul a fost depistat, conducând autoturismul înmatriculat în judeţul Vaslui, pe drumul european DE 581, în zona localităţii Târzii, comuna Olteneşti şi a fost convins de către poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui să oprească. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate şi dispunerea măsurilor legale. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)