Un tânăr de 24 de ani, aflat în stare de ebrietate şi fără permis la volanul unei maşini, este cercetat de poliţişti după ce a intrat în coliziune cu o căruţă şi a fugit apoi de la locul producerii accidentului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma evenimentului rutier, două persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital.
‘Poliţia municipiului Bârlad a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe DJ 243, la intrarea în localitatea Puieşti, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia doi minori în vârstă de 14, respectiv 17 ani au fost vătămaţi şi transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări efectuate a reieşit că un autoturism care se deplasa din direcţia Puieşti către Bârlad a intrat în coliziune cu o căruţă care se deplasa pe drumul public, iar conducătorul autoturismului implicat a părăsit locul producerii evenimentului rutier. Urmare a cercetărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat, un tânăr de 24 de ani, din Ghergheşti, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Procedând la testarea conducătorului autoturismului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei’, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.
Poliţiştii Biroului Rutier Bârlad l-au reţinut pe tânăr pentru 24 ore şi apoi faţă de acesta Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.