AcasăStiri generaleVaslui: Una dintre victimele accidentului de la Crasna a decedat

Vaslui: Una dintre victimele accidentului de la Crasna a decedat

Una dintre victimele accidentului produs, duminică, pe DN 24, în zona localităţii Crasna, a decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, una fiind transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Iaşi.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate două autovehicule. Un tânăr în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul uneia dintre maşini s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, a acroşat o maşină care venea din sens opus, iar în urma impactului, tatăl său, pasager în autoturism, a decedat.

‘Din primele cercetări efectuate se pare că, un autoturism ce se deplasa pe direcţia Crasna – Vaslui, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, ar fi acroşat un autoturism ce se deplasa pe direcţia Vaslui-Crasna, condus de o femeie în vârstă de 28 ani, domiciliată în municipiul Vaslui. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui pasager ce se afla în autoturismul care se deplasa pe direcţia Crasna-Vaslui, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Vaslui. Totodată, în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane cu vârste cuprinse între un an şi 43 de ani, ce au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi pentru evaluare. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mălina Popa.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, în urma evenimentului o persoană a transportată cu elicopterul SMURD la Iaşi, iar celelalte patru persoane rănite au fost preluate de ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, de două autospeciale EPA şi de două autosanitare aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks