Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au demarat verificări în cazul fetiţei de 8 ani care a căzut, duminică, de la etajul I al unui bloc din municipiul Huşi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei fetiţa, era încredinţată în vederea adopţiei, de mai bine de două luni, unei femei din municipiul Huşi, iar proceduraia urma să intre în ultima etapă, cea a prezentării în instanţă. ‘Între cele două a fost o acomodare foarte bună şi adopţia urma să intre în ultima etapă, în instanţă. Din nefericire, s-a întâmplat acest incident, motiv pentru care au fost demarate verificări. Aşteptăm şi rezultatele anchetei demarate de Poliţie, urmând să fie luate măsurile legale. Fetiţa a fost transportată la spital cu suspiciune de fractură de coloană, dar diagnosticul nu s-a confirmat. Starea sa este bună, va mai rămâne sub supraveghere medicală câteva zile’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu. Specialiştii DGASPC spun că există şanse ca acest incident să nu afecteze procesul de adopţie. Atât fetiţa de 8 ani cât şi viitoarea sa mamă se aflau în izolare la domiciliu după ce fuseseră diagnosticate cu COVID-19. Potrivit primelor verificări demarate în acest caz, în cursul zilei de duminică, după ce au stat împreună la masă, femeia a mers să spele vasele, iar fetiţa a spus că vrea să stea puţin la aer şi a ieşit în balcon, de unde a alunecat. Căderea a fost amortizată de nişte sârme pentru uscarea rufelor.