Comandantul şef al Zonei Maritime Mediteraneene (CECMED), viceamiralul Gilles Boidevezi, a afirmat, joi, că Franţa va efectua exerciţii navale cu România, Bulgaria, Ucraina şi Turcia.
‘Aceste desfăşurări se înscriu în cadrul liberei circulaţii a navelor noastre pe întinsul mării. Este o ocazie pentru noi de a avea diverse activităţi de cooperare cu partenerii noştri şi în cadrul acestor desfăşurări vom face exerciţii cu marina română, dar şi cu forţele navale ucraineană, turcă şi bulgară’, a spus Boidevezi în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la Ambasada Franţei.
El a explicat că este vorba de exerciţii bilaterale, anume ‘activităţi tradiţionale ce se înscriu în cooperarea navală, potrivit parteneriatelor cu fiecare dintre ţări, şi care au ca scop interoperabilitatea forţelor noastre navale’.
Boidevezi a mai spus că interoperabilitatea este un element esenţial. El a vorbit de importanţa cooperării cu România, care ‘nu se limitează la zona Mării Negre’. ‘Avem multe interese comune legate de regiunea Mediterana-Marea Neagră în ansamblul său’, a punctat viceamiralul. Astfel, ‘relaţia dintre Franţa şi România trebuie să fie consolidată, alături de ţările ripariene’.
În discuţia sa cu oficialii români, a mărturisit el, a vorbit despre faptul că ‘România este o ţară pe malul Mării Negre (…), avem nevoie de cunoaşterea şi înţelegerea zonei din partea română’. ‘Analizele pe care ni le pot transmite partenerii români şi coordonarea noastră în zonă sunt fundamentale’, a punctat Boidevezi.
Oficialul a vorbit şi de o ‘teritorializare’ a spaţiului marin.
‘Este importantă prezenţa pe mare (…), avem, nu doar în Marea Neagră, şi în Marea Mediterană, dar şi în Marea Chinei, de exemplu, o tendinţă a teritorializării spaţiilor maritime. Franţa, alături de partenerii din NATO şi din Uniunea Europeană, e ataşată de Convenţia de la Montego Bay, care subliniază statutul liber al mărilor. Dar, ca de obicei, un act nu este decât o hârtie, dacă nu este implementat în teren’, a atras atenţia acesta.
‘Trebuie să arătăm că avem capacitatea de a face desfăşurări de nave, să acţionăm şi să facem în aşa fel încât să fie respectate tratatele internaţionale. Acest lucru nu le place tuturor iar uneori pot să existe interacţiuni. Important este să menţinem, la nivel militar, un dialog, pentru a evita incidentele. În acest scop au avut loc întâlniri între marina franceză şi marina rusă în primăvară, pentru a discutat de acordul respectiv, cu scopul de a evita incidentele pe mare. Aceste acorduri sunt similare celor făcute de americani sau britanici, ca să numesc câţiva, cu ruşii’, a adăugat comandantul şef al Zonei Maritime Mediteraneene.
Viceamiralul Gilles Boidevezi este în vizită în România până vineri, în cadrul acţiunilor de cooperare militare franco-române, anunţă Ambasada Franţei. El va face o vizită şi la Constanţa, unde fregata multi-rol (FREMM) ‘Auvergne’ face escală între 16 şi 20 decembrie.
Această navă se află în Marea Neagră ca parte a misiunilor de prezenţă, desfăşurate în mod regulat de Marina Franceză în zonele maritime ale Europei, în colaborare cu aliaţii săi din NATO şi Uniunea Europeană.
Escala fregatei ‘Auvergne’ în portul Constanţa se înscrie în planul bilateral de cooperare dintre marinele franceză şi română. În port, echipajul fregatei franceze va avea un schimb de experienţă cu reprezentanţii Forţelor Navale Române, pentru a împărtăşi expertiza şi cunoştinţe între aliaţi. După plecarea navei din portul Constanţa, sunt planificate, pe mare, exerciţii comune cu Forţele Navale din România.