Vicecampioana olimpică în proba de sabie individual Ana-Maria Popescu a declarat marţi, pentru AGERPRES, că medalia pe care a obţinut-o la Jocurile Olimpice de la Tokyo este ‘cea mai muncită şi cea mai chinuită’.
‘Probabil pentru mulţi este o medalie de aur. Pentru mine e o medalie de argint, dar una foarte preţioasă şi probabil cea mai chinuită. Nu este medalia mea favorită, dar, cu siguranţă, este medalia cea mai muncită şi cea mai chinuită, pentru că este o medalie atipică câştigată la o competiţie atipică, dar, cumva, această medalie mi-a dat dreptate. Am crezut în mine până la final când poate mulţi nu mai credeau, dar mi-am demonstrat mie că pot. Şi cred că acesta este cel mai bun lucru cu care merg mai departe şi cel mai bun exemplu pentru cei care îndrăznesc să viseze şi să creadă în visul lor cel mare. Dacă eu am reuşit, o spun de multe ori, fiecare poate reuşi’, a mărturisit sportiva, după primirea de către Custodele Coroanei şi principele Radu, la Palatul Elisabeta, a unei delegaţii a sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Popescu a arătat că, având în vedere pandemia de COVID 19, ‘toată deplasarea’ la competiţia de la Tokio a fost una foarte grea.
‘Având în vedere situaţia pe care noi o traversăm acum, încă de la începutul pregătirii ştiam că o să fie altfel, o să fie o ediţie a Jocurilor cum nu a mai fost alta. Nu ne-am înşelat. Restricţiile de care am avut parte, îndoiala, frica cu care parcurgeam fiecare zi (….) Am reuşit să gestionăm aceste situaţii dificile şi să ajungem să ne împlinim visele. Şi acest lucru e cel mai important’, a spus Ana-Maria Popescu.
Referitor la primirea de la Palatul Elisabeta, sportiva a spus că este importantă, pentru că reprezintă o recunoaştere a muncii pe care sportivii o depun în pregătirea pentru competiţii.
‘Pentru noi este important. Muncim foarte mult pentru medaliile pe care reuşim să le aducem în ţară, dar recunoaşterea pe care o primim ulterior şi să fim primiţi astăzi la Palatul Elisabeta pentru noi este o emoţie în plus. Suntem bucuroşi pentru că atât Majestatea Sa Regală, cât şi Alteţa Sa Regală ne-au primit cu braţele deschise. De fiecare dată ne urmăresc activitatea şi sunt la curent cu toate noutăţile, ne-au urmărit la Jocurile Olimpice şi ne bucurăm că astăzi am putut să aducem bucăţelele acestea de metal, medaliile preţioase în România şi să le prezentăm domniilor lor’, a mai spus Ana-Maria Popescu.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au primit, marţi, la Palatul Elisabeta, o delegaţie formată, printre alţii, din sportivii Ana-Maria Popescu, Ancuţa Bodnar, Simona Radiş, Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Cosmin Pascari, Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, alături de antrenorii lor, precum şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea.