Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Regatului Ţărilor de Jos, Wopke Hoekstra, cu ocazia vizitei de lucru pe care acesta o efectuează în România, în context înaltul oficial olandez reconfirmând susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cursul discuţiei a fost reiterată cooperarea foarte bună româno-olandeză în plan bilateral, european şi la nivelul NATO.
‘Ambele părţi au remarcat dinamica ascendentă a relaţiilor comerciale bilaterale, care au cunoscut un nivel susţinut de creştere în ultimul an, Regatul Ţărilor de Jos menţinându-se în topul celor mai valoroşi investitori din România. În acest context, demnitarii au afirmat interesul comun pentru amplificarea cooperării bilaterale, prin dezvoltarea proiectelor de colaborare sectorială în diferite domenii’, se arată în comunicat.
Totodată, prim-ministrul României a exprimat aprecieri pentru contribuţia consistentă a Ţărilor de Jos, ca unul din principalii participanţi, la Grupul de Luptă NATO din România, mulţumind pentru prezenţa contingentului olandez pe teritoriul ţării noastre, gest care reflectă concret solidaritatea aliată pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO.
Sursa citată precizează că schimbul de opinii a abordat şi perspectivele de avansare a aderării României la spaţiul Schengen.
‘Premierul Nicolae Ciucă a punctat demersurile dinamice ale părţii române, care s-a angajat într-un dialog pozitiv şi consultări intense cu toţi partenerii europeni, în efortul de identificare a unei soluţii care să conducă în curând la un rezultat corect şi pozitiv. Adoptarea unei decizii favorabile aderării României la spaţiul Schengen, în virtutea recunoaşterii progresului evident obţinut, ţine de credibilitatea UE ca structură coezivă bazată pe principiul unităţii şi al solidarităţii, a mai arătat prim-ministrul român. La rândul său, şeful diplomaţiei olandeze a reconfirmat susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen’, se spune în comunicat.
Dialogul a continuat cu analiza răspunsului la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi a evoluţiilor din Republica Moldova.
‘Premierul României a prezentat măsurile active de sprijin multidimensional ale României pentru Ucraina. În ceea ce priveşte susţinerea Republicii Moldova, premierul Ciucă a pledat pentru continuarea acordării de sprijin financiar şi politic Chişinăului’, conform comunicatului.