AcasăStiri generaleViceprimarul Braşovului: Perioada de tranziţie a creşelor către unităţi de educaţie -...

Viceprimarul Braşovului: Perioada de tranziţie a creşelor către unităţi de educaţie – necesară pentru a nu avea demisii

Perioada de tranziţie a creşelor din municipiul Braşov de la unităţi de servicii sociale la instituţii de învăţământ s-a finalizat, începând de luni preluându-şi mandatul noul director al serviciului care le administrează, a informat, luni, viceprimarul Flavia Boghiu.

Aceasta a explicat că deşi vor fi instituţii de învăţământ antepreşcolar, creşele rămân în subordinea Consiliului Local, pentru că, astfel, municipalitatea va putea să se implice activ în creşterea calităţii serviciilor oferite celor mici şi părinţilor, dar şi să păstreze un nivel de salarizare a angajaţilor care să menţină în cadrul acestui sistem personalul de îngrijire.

‘Pentru a ne asigura că facem această tranziţie fără probleme legate de nivelul de salarizare al personalului din creşe, în special îngrijitoare, care, odată cu adoptarea ordonanţei (din 2021 – n.r.) ar fi primit salarii mai mici, şi ca să putem să asigurăm în continuare cele mai bune condiţii pentru copiii din creşe, am implementat un sistem de tranziţie, care să nu afecteze personalul, astfel încât să nu avem demisii şi să nu rămână grupe neacoperite. În continuare, ne dorim ca această colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean să fie una care să aibă în vedere în primul rând interesul celor mici, de care avem grijă, să nu elimine din vedere faptul că activitatea din creşe este, în primul şi în primul rând, una de îngrijire şi apoi de educaţie, şi că putem să suplimentăm numărul de locuri în creşe în funcţie de nevoia din municipiu’, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Prin Ordonanţa 100/2021, creşele se transformau în unităţi de educaţie, şi puteau trece, prin decizia Consiliului Local, în subordinea ISJ, la Braşov fiind decisă, într-un final, menţinerea acestora în subordine.

Pe de altă parte, prin H.G. nr. 566 din 28 aprilie 2022, s-a modificat procedura de numire a coordonatorului creşelor, astfel că acesta nu mai este numit de Primărie, ci de către Inspectorul Şcolar General, cu avizul primarului. De asemenea, noul director al serviciului creşe trebuie să fie cadru didactic, obligativitate care nu exista până la momentul adoptării noului act normativ.

Începând cu data de 1 aprilie, noul director al serviciului care gestionează cele 9 creşe din municipiul Braşov este Georgiana Buta, fostă directoare a Grădiniţei nr. 3. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks