Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat joi că în următorii doi ani ar urma să fie triplat numărul de locuri din parcajele publice, obiectivul fiind obţinerea unui venit zilnic de aproximativ un milion de lei.
‘Astăzi, noi exploatăm undeva la maxim 11.957 de locuri de parcare, care sunt împărţite pe trei zone. Este regretabil şi ruşinos cum au fost exploatate aceste parcări în ultimii ani, pentru că veniturile din aceste parcări se ridică la maxim 60.000 de lei pe zi. Dacă faceţi un calcul simplu, veţi vedea că gradul lor de încasare este la sub 20%. Ne-am propus să triplăm acest număr de parcări în următorii doi ani. Astăzi, în timp ce vorbim, la Comisia Tehnică de Circulaţie se avizează 1.385 de noi locuri de parcare. În fiecare zi, începând de săptămâna trecută, se avizează noi locuri de parcare. Ne propunem ca până la finele anului viitor să fie peste 32.000 de locuri publice de parcare, cu un randament, prin digitalizare şi prin modernizarea lor şi prin ‘enforcement’ al organelor’, a arătat viceprimarul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Bucureşti.
El a menţionat că noile locuri de parcare se vor amenaja pe străzile care nu sunt trasate în prezent, conform legislaţiei în vigoare. Alte 3.000 de locuri vor pe terenuri lăsate pârloagă.
Bujduveanu a subliniat că trotuarele vor fi eliberate de maşini. El a menţionat că în lipsa aplicării unor sancţiuni, şoferii ‘s-au învăţat să parcheze peste tot, fără să achite taxe’. Astfel, parcările publice sunt goale, iar în proximitatea acestora există ‘trotuare pline cu maşini’.
‘Am prezentat în urmă cu câteva luni un plan de a strânge venituri de peste un milion de lei pe zi din parcajele publice din municipiul Bucureşti. Nu vorbim de parcajele de reşedinţă. Ne apropiem cât mai mult de acel plan. Săptămâna precedentă am aprobat bugetul de investiţii pentru parcajele publice din Bucureşti, un buget care vine cu inovaţii, cu digitalizarea parcărilor, cu crearea de noi locuri de parcare’, a explicat Bujduveanu.
Mai exact, pe 6 mai, Consiliul de administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor de la nivelul Companiei Municipale Parking au agreat planul de investiţii pentru modernizarea sistemului de administrare al parcărilor din Bucureşti.
‘Investiţiile care se fac, se fac pentru Municipalitate, nu se fac ca să rămână în proprietatea companiei. La final, după ce investiţiile vor fi făcute şi vom creşte gradul de încasare, în funcţie de strategia care va releva exact cum trebuie să fie manageriate aceste locuri de parcare, vom şti dacă vom avea un operator privat sau dacă va fi o administraţie a municipiului sau o companie proprie a municipalităţii. Dar investiţiile pe care noi le facem rămân pentru municipalitate. Nu se duc în proprietatea unei companii’, a spus viceprimarul.
El a precizat că autoritatea locală efectuează în mod constant lucrări de reparaţii ale străzilor şi ale trotuarelor şi realizează marcaje cu termoplast.
‘Avem peste 170 de bulevarde principale care aparţin Municipalităţii, care intră în programul de reabilitare, care în acest an vor fi refăcute, împreună cu trotuarele adiacente, acolo unde sunt sesizări. Şi alte 60 de străzi unde se vor reface marcajele complet, pentru a îmbunătăţi siguranţa în trafic’, a mai spus reprezentantul PNL.
De luni vor începe şi lucrările de reparaţii în Centrul Vechi al Capitalei. Totodată, el a oferit garanţii asupra faptului că acesta va fi administrat ‘aşa cum trebuie’.
‘Există reguli că nu ai voie să intri cu maşini mari, de tonaj, în Centrul Vechi. Există dispoziţii de primar cu străzi închise, care astăzi sunt deschise, şi trebuie puse în practică’, a explicat Bujduveanu.