AcasăStiri generaleViceprimarul Capitalei: Au fost şterse datorii de 430 milioane lei către operatorul...

Viceprimarul Capitalei: Au fost şterse datorii de 430 milioane lei către operatorul de transport şi cel de termoficare

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat, luni, în cadrul şedinţei de Consiliu General, că facturi în valoare totală de 431 de milioane de lei, reprezentând datorii istorice, nu vor mai trebui plătite de PMB către operatorul de transport şi cel de termoficare.

Precizările au fost făcute cu ocazia dezbaterilor la proiectul privind validarea dispoziţiei primarului general nr. 1.220/08.12.2021 privind modificarea bugetului local al Municipiului Bucureşti pe anul 2021 pentru punerea în aplicare a OUG nr. 122/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 şi la instituirea cadrului legal pentru acordarea unui împrumut subordonat de către statul român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar, către CEC Bank – S.A. şi aprobarea unor modificări în anexele bugetului Municipiului Bucureşti pe acest an.

Proiectul a fost aprobat cu 32 de voturi ‘pentru’ şi 20 de abţineri.

‘Acesta nu este un împrumut, aşa cum este specificat în documentul respectiv. Este o ştergere a unei datorii istorice, pe care noi am moştenit-o. Ne-am asumat de la început că vom face curăţenie în primărie, că vom reduce cheltuielile. (…) Am făcut acest lucru. Ne uităm la 431 de milioane care astăzi nu mai trebuie să fie plătite de PMB. În speţă, 411 milioane – facturi către operatorul de transport public şi 20 de milioane – facturi către operatorul de termoficare. Reamintesc că în trecut a mai fost o ştergere de 50 de milioane la termie şi anul trecut, în decembrie, încă una de 350 de milioane, tot la termie. Pentru colegii care s-au întrebat în această perioadă mai tulbure ce a făcut Guvernul PNL pentru Primăria Municipiului Bucureşti, puteţi aduna aceste sume şi veţi vedea că munca noastră în acest an a fost una care a avut şi răsplată’, a spus Bujduveanu.

Pe 9 decembrie, viceprimarul Stelian Bujduveanu declara că Municipalitatea a utilizat mecanismul de compensare a creanţelor fiscale pentru o sumă de 411 de milioane de lei, care nu va mai trebui direcţionată către STB, ci va deveni disponibilă pentru alte obiective, inclusiv pentru a acoperi o parte din subvenţia la termie.

‘Mecanismul de compensare a creanţelor fiscale, pe care îl are la îndemână orice UAT, este în vigoare în fiecare an, la fiecare rectificare bugetară. Noi am mai făcut acest mecanism când a fost discuţia pe termie în urmă cu un an de zile, în decembrie, pe 350 de milioane. Încercăm de mai multe luni să rezolvăm problema la STB, acum am avut succes şi cu sprijinul guvernamental suntem mai aproape ca STB să devină o societate sustenabilă. Ea avea până astăzi o datorie către bugetul consolidat al statului de peste un miliard de lei. Şi noi, la rândul nostru, PMB, aveam datorie către operatorul nostru’, preciza Bujduveanu pentru AGERPRES.

Potrivit viceprimarului, în prezent, PMB mai are datorii către STB de aproximativ 700 de milioane de lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks