Viceprimarul social-democrat al municipiului Vaslui în perioada 2015-2020, Dragoş Cazacu, a câştigat concursul pentru funcţia de director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, organizat în luna octombrie, postul fiind rămas vacant de la începutul acestui an. Concursul a fost fost programat iniţial în luna mai şi a fost suspendat în mai multe rânduri, potrivit legislaţiei, din cauza crizei sanitare. Pentru această funcţie au candidat două persoane, Dragoş Cazacu fiind primul clasat, cu 72 de puncte la proba scrisă, punctaj care i-a asigurat participarea la proba de interviu, în urma căreia a fost declarat admis. ‘Deocamdată încă sunt viceprimar în funcţie, până la şedinţa de constituire a noului Consiliul Local, nu am fost instalat în funcţie, sunt câştigătorul unui examen. A fost un examen important din viaţa mea, un examen dificil, pe care am reuşit să-l trec cu brio. Sunt absolvent de asistenţă socială, un domeniu frumos, pe care l-am aprofundat în calitate de viceprimar, fiindcă am avut în subordine Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei. Le mulţumesc colegilor, îi mulţumesc domnului primar, de la care am avut multe de învăţat. Domeniul asistenţei sociale este unul foarte important pe care se pune un accent deosebit şi mă voi implica trup şi suflet pentru ca activitatea în slujba celor aflaţi în nevoie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii în judeţul nostru’, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Vaslui. Dragoş Cazacu a fost ales în funcţia de viceprimar la începutul anului 2015, iar după alegerile locale din anul 2016, a primit votul colegilor pentru un nou mandat. El a absolvit Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi, are 36 de ani, este căsătorit şi are un copil. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea)