Regizorul Victor Ioan Frunză şi ‘Trupa fără nume’ vor aduce pe scena Teatrului ‘Stela Popescu’, la finalul lunii octombrie, premiera spectacolului ‘Equus’ de Peter Shaffer.
Potrivit managerului Teatrului ‘Stela Popescu’, Cristian Şofron, ‘Equus’ este un ‘text puternic’ care a stârnit multe controverse.
‘Am marea bucurie să anunţ că teatrul nostru a reuşit performanţa de a-l aduce să monteze pe unul dintre cei mai importanţi regizori din România şi nu numai, vorbesc despre Victor Ioan Frunză. Aşadar, săptămâna viitoare vom avea primele reprezentaţii cu ‘Equus’ al lui Peter Shaffer, un text care a produs, peste tot pe unde a fost montat, multe discuţii, multe controverse. Este un text puternic, unii ar putea spune că este chiar un text dur. Am hotărât împreună să-l montăm tocmai pentru a da un semnal pentru felul în care Teatrul ‘Stela Popescu’ va încerca de acum încolo, ca şi până acum, dar în special de acum încolo, să se poziţioneze în peisajul teatral bucureştean şi nu numai. Scenografia îi aparţinei Adrianei Grand, iar distribuţia cuprinde atât actorii teatrului nostru cât şi actori tineri ai aşa numitei ‘Trupa fără nume’ pe care Victor Ioan Frunză a alcătuit-o şi la care, cu toată modestia, poate am contribuit şi eu’, a declarat Cristian Şofron, pentru AGERPRES.
El a mărturisit că plănuieşte, până la finalul anului, să mai scoată o premieră, dar din cauza ‘încorsetărilor bugetare’ nu doreşte să avanseze niciun titlu sau nume de regizor.
‘Spre sfârşitul anului, vom încerca să mai montăm un spectacol, dar nu pot lansa încă niciun titlu şi niciun regizor, pentru că depinde foarte mult de încorsetările bugetare care ne vor rămâne pentru sfârşitul anului’, a afirmat managerul.
Şofron a amintit că trupa teatrului pe care o conduce a lucrat toată vara, ‘chiar şi atunci când erau 40 de grade afară’, pentru a fi aproape de public.
‘Teatrul ‘Stela Popescu’ nu şi-a oprit stagiunea în această vară, noi am jucat pe tot parcursul anului, chiar şi atunci când erau 40 de grade afară, pentru că am considerat că este bine şi normal să încercăm să fim aproape de spectatorii noştri, de bucureşteni şi nu numai, şi în momentele mai puţin plăcute, sigur legate şi de pandemie, dar şi de vremea de afară. Noi am jucat mult în aer liber, în Herăstrău, şi la sediul nostru de la Palatul Naţional al Copiilor’, a precizat el.
Managerul a spus că, în ciuda condiţiilor sanitare nu foarte prielnice pentru prezentarea spectacolelor în sală, Teatrul ‘Stela Popescu’ îşi va continua reprezentaţiile.
‘Este un coşmar care nu se mai termină, din toate punctele de vedere, şi cu atât mai mult în ceea ce priveşte spectacolul de teatru. Sigur, ne vom plia şi noi la cerinţele legale, vom spera mult ca aceste condiţii, care sunt puse obligatoriu de acum încolo spectatorilor în ceea ce priveşte certificatele şi toate celelalte, să nu îndepărteze şi mai mult spectatorul de teatru, de sala de teatru, mai ales că avem de oferit lucruri importante spectatorilor. În afară de această premieră, mai avem şi alte spectacole pe care ne dorim să le prezentăm bucureştenilor’, a precizat Şofron.
El a subliniat că nu este un fan al spectacolelor online deoarece ‘teatrul înseamnă emoţie’.
‘Avem gânduri pentru zona online, deşi personal nu sunt un mare adept al acestei zone pentru că, după părerea mea, teatrul înseamnă emoţie, înseamnă contactul direct dintre spectatori şi actorii de pe scenă, şi înseamnă acel flux care se leagă între cele două părţi, care e foarte greu să fie realizat online’, a afirmat actorul.
El a precizat că biletele pentru spectacolele Teatrului ‘Stela Popescu’ vor fi scoase la vânzare la fel ca şi până acum, iar dacă un spectacol nu se va putea juca, spectatorii vor putea fie să-şi recupereze banii, fie să aştepte o reprogramare a lui.
‘Noi vom pune biletele la spectacolele noastre în vânzare, la momentul la care îl făceam şi până acum, pentru că toată lumea este conştientă de momentul pe care-l trăim şi prin ce trecem cu toţii, deci ne asumăm cu toţii un oarecare risc. Desigur, în varianta nedorită în care un spectacol nu se poate desfăşura, spectatorii nu sunt păgubiţi nici de bani, nici de bilete, vom găsi formula ori de returnare, ori de reprogramare a spectacolului respectiv’, a mai spus Cristian Şofron.