Victor Negrescu a făcut luni un bilanț la un an de la preluarea mandatului de europarlamentar: ”Continuăm, împreună, să construim o Românie respectată în UE și să aducem rezultate concrete pentru oameni!”, spune el.
- ”A trecut un an de la alegerile europarlamentare. A fost un început de mandat plin de provocări. Am fost negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE al anului 2025 și, în cadrul unor negocieri dure, am reușit nu doar să anulez tăierile susținute de Consiliu, ci să aduc 10 miliarde de euro în plus pentru cetățenii europeni.
Am continuat demersurile mele ca proiectele din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență să poată fi continuate și finalizate, obținând sprijinul Parlamentului European pentru prelungirea perioadei de implementare și pentru continuarea acestora cu alte finanțări europene.
- Astfel, spitalele, școlile sau autostrăzile începute vor putea fi finalizate.
În acest an, România a mai făcut un pas extrem de important pe drumul său european, devenind stat membru al spațiului Schengen. Acum ni se pare un lucru firesc să nu mai stăm la cozi la intrarea și ieșirea din țară, dar în spatele acestei reușite sunt 14 ani de acțiuni și demersuri la care am contribuit activ.
- Educația continuă să fie o prioritate și în acest mandat. Sunt bucuros că am reușit să conving grupurile politice din legislativul european să aprobe crearea primului intergrup dedicat educației și competențelor.
Sunt vicepreședinte al Parlamentului European și acestea sunt doar câteva din lucrurile realizările mele în acest an. Îmi pun fiecare zi în slujba cetățeanului, convins că politica trebuie să fie despre soluții, nu despre vorbe. Iar la finalul zilei vreau să știu că am făcut tot ce am putut pentru ca vocea românilor să conteze în Europa.
Lupta nu se oprește aici. Continuăm, împreună, să construim o Românie respectată în UE și să aducem rezultate concrete pentru oameni”, declară Negrescu.
Sursa: Ecopolitic.ro




