AcasăPoliticaVictor Negrescu: Eu am intrat în politică pentru că, într-un spital din...

Victor Negrescu: Eu am intrat în politică pentru că, într-un spital din România, cineva mi-a spus că viața unei persoane dragi nu contează. Și atunci am știut că trebuie să schimb ceva

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că a intrat în politică pentru că, într-un spital din România, cineva i-a spus că viața unei persoane dragi nu contează, și atunci a știut că trebuie să schimbe ceva. 
  • ”Acum 16 ani, am candidat pentru prima dată. Aveam 23 de ani, fără sprijin real din partea partidului, fără echipă profesionistă, fără bani și sacoșe, doar cu prieteni, încredere și un vis. Mergeam din ușă în ușă și încercam să conving oamenii că politica poate însemna empatie, nu doar putere.

Mulți îmi spuneau: „cu o floare nu se face primăvară”. Dar am reușit să obțin un rezultat bun. De la 7% cât avea Partidul Social Democrat în acel colegiu, am obținut aproape 30%. Nu pentru că eram perfect, ci pentru că am ascultat. Pentru că am vorbit cu oamenii, nu despre ei.

La #EuroPCom2025 organizat la Comitetul European al Regiunilor, în fața unor experți europeni în comunicare, am vorbit despre ce înseamnă pentru mine „încrederea”. Despre cum comunicarea reală nu e despre formate și tipare, ci despre sinceritate. Despre cum politica adevărată începe cu „de ce-ul” tău personal.

Eu am intrat în politică pentru că, într-un spital din România, cineva mi-a spus că viața unei persoane dragi nu contează. Și atunci am știut că trebuie să schimb ceva. Valori. Emoție. Respect. Nu sunt cuvinte mari. Sunt lucruri în care cred. Acestea mă reprezintă”, spune Negrescu.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks